• 31 Iul 2013

            O biserică veche cu hramul Sfântului Alexei din satul Pohrebea, raionul Dubăsari, în care nu s-a mai petrecut slujbe de peste 70 de ani, riscă să ajungă o ruină. Deşi lăcaşul urmează a fi transformat într-un obiectiv turistic, în cadrul unui proiect câştigat de Consiliul raional Dubăsari, iniţiativa nu este acceptată de primarul localităţii şi nici de parohul bisericii.

    Proiectul în valoare de cinci milioane de lei, finanţat de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, prevede includerea bisericii într-un traseu turistic, prin reconstrucţia parţială a lăcaşului. Parohul bisericii este reticent faţă de această idee.

         ”Până la urmă sunt nişte interese că anume biserica dacă va fi construităs-a spus de la început că nu va fi funcţională”, a declarat Dumitru Darmancev, parohul Bisericii “Sfântul Alexei” din Pohrebea.

           Biserica a fost construită acum o sută de ani la porunca ţarului Nicolai al II-lea. În democraţia anului 2013, însă, lăcaşul sfânt se ruinează din cauza unui conflict cu puţine argumente dintre autorităţile locale şi cele raionale.

           ”Am găsit şi surse financiare, am găsit şi oameni, care sunt disponibili cu atractivitatea turistică să realizăm acest proiect, dar s-au găsit şi oameni din interese meschine pur şi simplu au stopat”, a menţionat Grigore Policinschi, preşedintele raionului Dubăsari.

    “Noi nu înţelegem, să facem aceste foişoare ca să vină turiştii şi să plece, adică să facem un business în folosul raionului”, a spus Alexandru Leşan, primarul comunei Coşniţa.

    Oamenii speră că divergenţele vor fi depăşite, iar autorităţile se vor gândi şi la ei.

    “Vrem să fie renovată cu ajutorul lui Dumnezeu şi al satului”.

    “Dorim mult să contruim una mică, după care să o facem pe cea mare”.

    Localnicii spun că ţarul rus Nicolai al II-lea a ridicat această bisericăîn cinstea fiului său, bolnav de hemofilie, prinţul Alexei.