• 18 Oct 2012

           De aproape un secol, în biserica din satul Pohrebea, raionul Dubăsari, nu mai bat clopotele şi nu se mai fac slujbe. Acest monument cu valoare arhitecturală şi spirituală a fost distrus de bombardamente în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru a nu lăsa să se risipească în totalitate, de harmul bisericii “Sf. Alexei”, un sobor de preoţi s-au adunat pentru a sfinţi lăcaşul şi a da un semnal de alarmă că biserica trebuie reconstruită.

           La 100 de ani de la înălţare, Biserica “Sf. Alexei” din satul Pohrebea se află într-o stare avansată de degradare. A fost folosită în calitate de fortăreaţă atât de nemţi, cât şi de ruşi, iar urmele gloanţelor se mai văd încă pe pereţii acesteia.

    Sătenii spun că biserica are o legendă frumosă. A fost construită la comanda ţarului rus Nicolae al II – lea în scopul însănătoşirii fiului său Alexei, care era grav bolnav.

          În perioada dictaturii comuniste, ca şi multe alte lăcaşuri sfinte, a fost transformată în depozit. Iar în timpul conflictului armat de pe Nistru a fost modificată din nou în fortăreaţă. Acum însă, într-o aripă a bisericii a fost deschisă o moară.

    Lăcaşul sfânt din Pohrebea continuă să stea ciuruit de gloanţe, cu iarbă crescândă pe acoperiş. Iar sătenii, merg la biserică în satele vecine sau cheamă preoţii din vecinătate, în caz de mort sau botez.

    Chiar dacă este de o frumuseţe rară, biserica n-a atras atenţia guvernanţilor şi nu face parte din Registrul monumentelor protejate de stat.

    Pentru reconstrucţia bisericii este nevoie de o sumă foarte mare de bani. Numai costul proiectului ajunge la un milion de lei.

    FOTO : VZOROV.md